Rezumatul serialului turcesc Kosem Episodul 30 difuzat de Kanal D in data de 14 Martie. Serialul Kosem este difuzat de luni pana joi de la ora 20:00.
Kosem realizeaza ca indrumatorul lui Osman l-a influentat pe acesta impotriva ei si a celorlalti printi.
In acest timp, pe fondul tensiunilor generate între cei doi fraţi, Osman porunceşte execuţia lui Mehmet, bazată pe aprobarea dată de un judecător militar. Kosem incearca din rasputeri sa isi salveze fiul de la moarte…
Osman este strivit de durere şi se întreabă, prea târziu, daca nu cumva a gresit dand ordinul de executie.
Safiye şi Humasah urzesc un complot ca să-l pună pe Iskender pe tron, dar ştiu că au nevoie de ajutorul lui Halime.
Kosem află cine a fost judecătorul care a semnat decizia de execuţie a lui Mehmet şi îl captureaza, apoi acesta recunoaşte că îndrumătorul lui Osman l-a ameninţat că-i ia viaţa dacă nu scrie chiar acel document.
Kosem, furioasă, îi spune ca vor plăti cu toţii, dar că primul sacrificat este chiar el.
Sursa: Kanal D