Rezumatul serialului turcesc Ma numesc Zuleyha Episodul 43 difuzat de Kanal D. Serialul Ma numesc Zuleyha este difuzat de miercuri pana vineri de la ora 20. Rezumatul este realizat dupa episodul original difuzat de postul turcesc ATV.
La sfarsitul episodului trecut, Zuleyha pleaca catre Adana si cand ajunge la locul unde ea si Yilmaz au stabilit sa se intalneasca, se opreste pe marginea drumului ca sa-l astepte.
Il asteapta pe Yilmaz 3 ore apoi se intoarce la ferma Yaman. Yilmaz ajunge in cele din urma si gaseste talismanul copilului pe care Zuleyha i l-a lasat pe un copac.
Toti de la ferma Yaman observa ca Zuleyha lipseste. Demir se pregatea sa plece in cautarea ei, cand a aparut Zuleyha. El o intreaba unde a fost iar ea i-a spus ca s-a plictisit de petrecere si a plecat la plimbare iar pe drum s-a ratacit. Hunkar nu o crede si o ameninta ca o va pedepsi aspru daca mai incearca sa fuga.
Zuleyha merge in camera ei si suna la ferma lui Fekeli pentru ca ea crede ca s-a intamplat ceva cu Yilmaz. Yilmaz lua masa cu familia. Raspunde la telefon iar Zuleyha ii aude pe toti povestind si razand si pe Mujgan strigandu-l pe el. Suparata , ea nu spune nimic iar Yilmaz isi da seama ca ea este la celalalt capat al firului si inchide telefonul pentru ca nu poate sa-i explice de fata cu familia de ce nu a aparut la locul de intalnire.
Yilmaz merge la casa lui Sermin sperand ca se va intalni cu Zuleyha. El o vede pe Gulten in curte si-i trimite vorba prin ea dar Zuleyha nu vrea sa vorbeasca cu el , crede ca a renuntat la ea pentru Mujgan.
Seara, la ferma Yaman doi cai se imbolnavesc iar Demir il cearta pe Gaffur si insinueaza in auzul tuturor ca Hunkar si angajatii nu au putut sa se ocupe de ferma in lipsa lui. Hunkar ii spune revoltata ca de acum inainte ea nu se mai ocupa de nimic. Zuleyha priveste cu satisfactie cum neintelegerile dintre ei cresc cu fiecare zi.
Urmatoarea zi, Zuleyha merge in oras iar Yilmaz gaseste oportunitatea de a vorbi cu ea. Cand Zuleyha afla de ce nu a fugit cu ea, ii spune ca ea a riscat mult ca sa fuga cu el. Ea ii spune sa traiasca fericit cu sotia si copilul lui apoi se intoarce devastata acasa.
Yilmaz stie ca trebuie sa ramana cu Mujgan dar nu poate sa-si imagineze viata fara Zuleyha. Fekeli il sfatuieste sa-si accepte destinul.
Sermin merge sa retraga bani din banca pentru a pleca in Franta si afla ca toate conturile i-au fost blocate. Isi da seama ca Hunkar a facut asta si-i cere socoteala. Hunkar ii spune ca a aflat ca a vrut sa plece din tara fara sa-si schimbe declaratia si sa fie multumita ca nu au pedepsit-o mai aspru. Sermin ii spune ca va veni ziua cand Zuleyha o va detrona si ea va privi deoparte multumita dar nu va interveni sa o ajute.
Seara, Demir, Zuleyha si familia lui Fekeli participa la o petrecere alaturi de cateva persoane importante din oras. Mujgan gaseste in camera talismanul pe care i l-a lasat Zuleyha lui Yilmaz si crezand ca Yilmaz l-a cumparat pentru copilul lor, il pune pe lantisorul ei. Yilmaz spera ca Zuleyha nu-l va vedea dar imediat dupa ce intra in restaurant, Zuleyha observa colierul si se intristeaza. Ca sa-l necajeasca pe Yilmaz, il invita pe Demir la dans.
Hunkar apare putin mai tarziu, singura si este intampinata de Fekeli si de guvernator. Behice a pus ochii pe Fekeli si cand ii vede povestind intervine imediat intre ei. Hunkar il invita pe guvernator la petrecerea de circumcizie pe care o va da pentru copiii angajaților de la colibe.
Urmatoarea zi, Hunkar se intalneste cu Fekeli la locul lor. Fekeli nu vrea ca Demir sa afle ca Hunkar i-a vandut acel teren si-i da actele de proprietate inapoi. Hunkar ii plateste doar jumatate din suma pe care i-o datoreaza urmand ca pe viitor sa-i achite restul.
Hatip ii aduce aminte lui Gaffur ca-i datoreaza suma de 100.000 de lire si ii spune ca daca va cumpara de la el puii necesari pentru petrecerea familiei Yaman, atunci ii va scadea 1000 de lire din datorie. Gaffur accepta aceasta propunere.
Demir afla de la Hatip ca Hunkar a vandut un teren. Se intoarce acasa foarte nervos si o intreaba cui i-a vandut terenul. Zuleyha ii spune ca i l-a vandut lui Fekeli iar Hunkar recunoaste ca i l-a vandut pentru suma de 1 milion de lire.
Hunkar se confrunta apoi cu Zuleyha pentru ca l-a instigat pe Demir impotriva ei. Zuleyha nu se mai teme de ea pentru ca are sprijinul lui Demir de cand el a aflat ca Hunkar a acuzat-o pe nedrept ca a incercat sa fuga cu Yilmaz si ca a fost vinovata pentru accidentul lui Sanyie. Ii spune ca ea este mama copilului lui Demir si ca ar trebui sa se obisnuiasca cu ideea ca a fost detronata si ca a venit timpul sa stea in coltul ei langa Haminne.
Hunkar are in plan sa o alunge pe Zuleyha de la ferma dupa ce va naste. Demir nu stie de intelegerea pe care au facut-o Hunkar si Fekeli asa ca vinde un teren din Istanbul apoi merge la Fabrica de bumbac, ii arunca o geanta cu bani lui Fekeli si-i cere actele de proprietate asupra terenului. Mai tarziu, Yilmaz il trimite pe Cetin la biroul lui Demir sa-i dea banii inapoi si sa-i spuna ca nu-i vor da terenul.
La petrecerea de la colibe organizata de familia Yaman bucataresele au gatit pentru copii si familiile lor puii cumparati de Gaffur de la Hatip iar pentru guvernator si ceilalti invitati au gatit separat. Cand Demir se ridica in picioare pentru a tine un discurs, toti angajatii de la colibe incep sa se planga de dureri de stomac.