In data de 5 octombrie va avea loc premiera serialului fenomen “Furtuna pe Bosfor“. Protagoniştii serialului sunt actorii Erkan Petekkaya şi Nurgul Yesilcay.
Prin ce se diferenţiază personajul Gulseren, din serialul „Furtună pe Bosfor“, de celelalte roluri interpretate de tine?
Nurgul Yesilcay: Gulseren este o femeie simplă, care a muncit din greu pentru a-şi creşte fiica după ce soţul ei a părăsit-o. Viaţa ei este clădită pe valori morale solide, în care puţini oameni mai cred astăzi. Ea şi-a înţeles menirea şi rostul pe pământ – de a-şi creste fiica în conformitate cu valorile şi principiile sale, fără a face compromisuri. Cu toate acestea, eforturile şi sacrificiile nu îi sunt apreciate – dimpotrivă, are parte de reproşuri şi din partea cumnatei sale, şi din partea fiicei adolescente. Gulseren preferă să trăiască în sărăcie decât să aibă parte de un cât de mic favor călcându-şi pe onoare. Gulseren este săraca femeie bogată la suflet, o altfel de Cenuşăreasa.
Cât de mult te regăseşti în Gulseren?
Aş face orice pentru copilul meu, aici ne asemănăm cel mai bine.
Cum te pregăteşti pentru a intra în pielea unui personaj?
Fiecare actor are „laboratorul“ său propriu în care îşi alcătuieşte „chimia“ personajului. Pentru mine, facerea unui personaj este un proces lent, laborios. Încerc să-i dau o tuşă, mai fac o schiţă mentală, refac, reiau până cred eu că personajul este ceea ce trebuie. O inflexiune a vocii, un gest, o privire, o atitudine– acestea sunt „materiile prime“ cu care lucrăm noi, actorii.
Ai ajuns să studiezi actoria după ce te-ai îndrăgostit de profesorul tău de teatru. Nu ţi-a plăcut de la început acest domeniu…
Am fost un copil care îşi manifesta latura artistică prin desen şi pictură. Eram în cercul de pictură al şcolii şi eram apreciată şi încurajată să merg pe drumul acesta. Actoria nu a fost un obiectiv pentru mine nici în primii ani de liceu. Dar s-a întâmplat, într-adevăr, să mă îndrăgostesc, aşa cum se îndrăgostesc toate fetele de câte un profesor. Eu m-am îndrăgostit de profesorul de actorie care ţinea cursuri la noi în şcoală. Şi voiam să îl impresionez, să fiu „cea mai cea“, să îi arăt că pot să mă ridic la înălţimea aşteptărilor lui. Mai târziu, matură fiind, mi-am dat seama că actoria a fost o vocaţie ascunsă, care trebuia să iasă cumva la iveală, chiar dacă atunci nu aveam altă determinare decât înflăcărarea adolescenţei.
Printre pasiunile tale se numără şi pictura, la care ai renunţat după naşterea fiului tău. De ce?
Orice pasiune necesită timp pentru a fi cultivată, iar eu nu am mai avut deloc acest timp şi nici relaxarea necesară, după ce s-a născut fiul meu.
Ai vândut vreodată tablouri pictate de tine?
Câteva tablouri ale mele s-au vândut în cadrul unor gale caritabile. Nu am pretenţia că aş fi pictoriţă „profesionistă“, îmi rezerv locul printre cei care fac din pictură un hobby, nu o profesie.
În afară de pictură şi actorie, te pricepi şi la arhitectură. Ai realizat vreodată ceva în acest domeniu?
Mi s-a spus că am un simţ al proporţiilor foarte dezvoltat şi că surprind esenţa unui tablou în câteva linii. Asta înseamnă, mi s-a mai zis, că am „ochi“ de arhitect. Şi în desen este ca şi în actorie: din câteva gesturi şi câteva cuvinte poţi realiza „tuşele“ unui personaj; în desen, din câteva linii, poţi schiţa un portret, un peisaj, o clădire. Însă nu pot spune că am „realizări“ în acest domeniu.
Sursa: Adevarul.ro
