Home / Interviuri / INTERVIU Burak Ozcivit (Kemal) actorul principal din serialul “Dragoste infinita”

INTERVIU Burak Ozcivit (Kemal) actorul principal din serialul “Dragoste infinita”

Actorul Burak Ozcivit interpretul personajului Kemal din serialul “Dragoste infinita” a acordat un interviu publicatiei online eva.ro , pe care il puteti citi mai jos.

Ce ai în comun cu personajul Kemal, căruia îi dai viaţă în serialul “Dragoste infinită”?
Kemal este de profesie inginer de mine, o profesie grea, care implică riscuri şi responsabilitate. Este conştiincios, pasionat de ceea ce face şi se dedică total muncii sale. Mă regăsesc sută la sută în atitudinea lui faţă de profesie. În dragoste, sunt la fel de pasional ca şi personajul meu.

Cum te înţelegi cu partenera ta de filmări din serialul “Dragoste infinită”, Neslihan Atagul?
Neslihan este o colegă şi o prietenă foarte bună. Ne sincronizăm perfect la filmări şi nu avem “orgolii”.

Pentru tine, omul din viaţa de zi cu zi, dragostea este “infinită”, ca şi în serial?
Femeia pe care o iubesc este sufletul meu pereche.
Sunt capabil de orice sacrificiu pentru ea şi, din această perspectivă, dragostea mea pentru ea este “infinită”. De asemenea, iubirea pentru părinţii mei este infinită…

Iubita ta, Fahryie Evcen, nu este geloasă că filmezi şi scene de tandreţe cu o femeie frumoasă precum Neslihan Atagul?
Fahryie este de profesie actriţă, îmi înţelege munca şi ştie cum să trateze aceste lucruri. Nicoidată nu am avut discuţii şi nici nu ne-am făcut scene de gelozie unul altuia din cauza partenerilor noştri de filmări.

Care sunt hobby-urile tale?
Îmi place să merg la sala ca să îmi fac exerciţiile zilnice, să joc fotbal, să citesc, să conduc maşina şi să fac fotografii. Am aceleaşi preocupări ca oricare alt tânăr de vârsta mea (Burak Ozcivit ae 33 de ani, n.r.).

Am citit că îţi plac maşinile, în special cele vechi. De ce?
Consider că o maşină poate fi un obiect de artă, care reflectă spiritul timpului ei. Eu tratez o maşină ca şi cum ar fi o fiinţă vie, ca şi cum ar avea suflet. Îmi place să le fotografiez, să le desenez şi să le conduc!

Sursa: eva.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *